Cel mai bun erbicid total. Mod de aplicare și dozare

Cel mai bun erbicid total. Mod de aplicare și dozare
Buruienile reprezintă un obstacol în dezvoltarea culturilor, afectându-le cantitatea și calitatea. Combaterea lor este extrem de importantă, iar una dintre cele mai utilizate soluții în acest sens este erbicidul total.  
În acest articol îți spunem care este cel mai bun erbicid total și cum să îl alegi și aplici pentru a scăpa de buruieni.
Ce sunt erbicidele si la ce folosesc
Ce sunt erbicidele și la ce folosesc?
Erbicidele sunt substanțe chimice ce combat buruienile care ”fură” nutrienții din sol, apa, lumina și spațiul ocupat de culturi, încetinindu-le dezvoltarea. În plus, buruienile pot favoriza apariția unor boli și dăunători și de aceea este recomandată aplicarea de erbicide. Dintre acestea, erbicidul total este un erbicid care distruge toată vegetația cu care intră în contact și acționează împotriva tuturor buruienilor, cu frunza îngustă și cu frunza lată.

Cum acționează erbicidul total?
Acest amestec chimic conține glifosat, o substanță activă care este absorbită prin frunze, de acolo ajungând în întreaga suprafață a buruienilor,  având efect și asupra sistemului radicular al acestora.
Avantajul glifosatului este că odată ajuns în sol devine inactiv, neafectând semințele sau rădăcinile. Acțiunea sa este eficientă doar asupra vegetației cu care intră în contact la suprafața solului - buruieni monocotiledonate și dicotiledonate, anuale și perene.

Cât durează până când buruienile sunt distruse?
Primele efecte ale erbicidului se observă în circa 5-7 zile de la aplicare, când amestecul oprește dezvoltarea buruienilor. Frunzele acestora încep să se înroșească și să se usuce, buruienile fiind distruse complet la circa 14 zile de la aplicarea erbicidului total.

Când se dă cu erbicid total?
Erbicidarea totală se realizează cu precădere:
Ø primăvara, înainte de semănat, pentru protejarea noilor culturi, când buruienile au circa 5-10 cm înălțime pentru ca glifosatul să poate fi absorbit prin frunze;
Ø toamna, după strângerea recoltelor, pentru a îndepărta resturile de vegetație și pregăti solul pentru viitoarele culturi;
Ø oricând în timpul anului dacă apar buruieni care amenință culturile.
Cand erbicidam?
E bine să știi că erbicidul total se folosește și pentru curățarea terenurilor virane și pentru înlăturarea buruienilor din apropierea căilor ferate ori a drumurilor.

În ce variante este disponibil erbicidul total?
Erbicidul total este disponibil pe piață cel mai adesea în recipiente de 1, 5 sau 10 litri.
Este recomandat să alegi varianta în funcție de suprafața pe care o ai de protejat împotriva buruienilor.
Pentru terenuri de dimensiuni mari, unde este nevoie de circa 3-4 litri de soluție per hectar de teren, poți alege erbicid total la 5 litri.

Cât erbicid total se pune la 10 litri de apă?
Pentru suprafețe mici, se utilieaza în general 100-200 ml de soluție în 10 litri de apă.
Este important să reții că erbicidul total trebuie întotdeauna diluat conform instrucțiunilor de pe ambalaj, în funcție de tipul buruienilor pe care vrei să  le distrugi și, evident, de suprafața pe care îl aplici.

Reguli de aplicare a erbicidului total
Aplicarea acestui amestec chimic trebuie să țină cont de următoarele reguli:
ü dozele pentru diluarea în apă se realizează respectând instrucțiunile de pe ambalaj;
ü erbicidul total se aplică EXCLUSIV pe suprafața verde a buruienilor, stropind de sus în jos și evitând intrarea în contact cu plantele pe care vrei să le păstrezi;
ü pentru tratamente aplicate pe suprafețe mici, folosește o pompă (manuală sau electrică), un vermorel (pulverizator) sau un atomizor;
ü pentru erbicidarea suprafețelor extinse, se utilizează instalații de stropit atașate la un tractor (mașini de erbicidat).

O regulă extrem de importantă este respectarea normelor de siguranță, care includ:
§ purtarea unui echipament special de protecție care să includă ochelari și mănuși și evitarea contactului dintre soluție și piele, ochi, îmbrăcăminte;
§ utilizarea unor dispozitive de aplicare calibrate corect și în stare perfectă de funcționare;
§ pregătirea soluției (diluarea în apă) în locații sigure, la distanțe considerabile de surse de alimentare cu apă;
§ aplicarea în condiții meteorologice lipsite de vânt pentru a evita răspândirea soluției spre culturi învecinate;
§ evitarea consumării de alimente și apă în timpul procesului de aplicare a erbicidului;
§ păstrarea soluției în ambalajele în care a fost achiziționată și depozitarea în spații special amenajate în acest scop;
§ curățarea temeinică a tuturor dispozitivelor și echipamentelor utilizate, după terminarea erbicidării;
§ clătirea repetată, după golire, a ambalajelor și predarea lor la centre speciale de colectare.

Cât timp trebuie să nu plouă după erbicidare?
Factorii meteorologici pot influența eficiența erbicidului total, de aceea este bine să ții cont de următoarele recomandări:
Ø aplică erbicidul total când temperatura este cuprinsă în intervalul 16-25oC și umiditatea este peste 65% pentru a reduce viteza de evaporare a soluției;
Ø alege zile în care nu sunt prognozate ploi pentru că trebuie să treacă 6-8 ore de la aplicarea erbicidului total pentru ca acesta să intre în buruieni și să poată acționa. Dacă plouă mai repede de acest interval, ploaia poate spăla erbicidul fiind necesar să repeți întregul proces.

După aplicarea erbicidului total NU trebuie să tai buruienile pentru a permite soluției să se răspândească în toate organele aeriene ale acestora. 

Cum alegi cel mai bun erbicid total?
Cel mai bun erbicid total este cel care combate tipul de buruieni care îți amenință culturile, fie că vorbim de buruieni monocotiledonate sau dicotiledonate, anuale sau perene.
Erbicid total ieftin
Un erbicid total adresat tuturor tipurilor de culturi este Roundup Classic Pro.
Cu acțiune sistemică, acest produs ajunge, odată absorbit de frunze, până la organele subterane ale buruienilor distrugându-le în maxim 14 zile de la aplicare.
Disponibil în varianta de 1 l, acest erbicid are eficiență maximă dacă este aplicat atunci când buruienile au o înălțime de 15-30 cm.

Dacă ești în căutarea unui erbicid total ieftin, poți folosi cu încredere Lyphase. Disponibil în variante avantajoase de 500 ml și 1 și 5 l, acest erbicid are acțiune foliară și rezultate optime chiar și în perioada de creștere rapidă a buruienilor.
Substanța sa activă - glifosatul - combate buruienile monocotiledonate și dicotiledonate prezente în culturile de pe câmp, în grădini sau curtea casei.
 
La magazinul online agricol Agrinin găsești erbicide totale cu eficiență ridicată, care combat cu succes buruienile și te ajută să obții recolte bogate și sănătoase.

Suport clienti Luni - Vineri 09:00 - 15:00

0756 060 668 administrator@agrinin.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!